Revista „Academic Star” , NR. 5/2024
Suntem încântați să vă prezentăm cea de-a cincea ediție a revistei „Academic Star”, o ediție specială care evidențiază proiecte realizate împreună cu tinerii entuziaști care fac parte din echipa noastră. Fiecare proiect este o dovadă a potențialului uriaș al tinerilor implicați în inițiative care promovează dezvoltarea personală și colectivă.
Casa de Cultură a Studenților Ploiești este o alternativă pentru petrecerea timpului liber, oferind tinerilor și studenților oportunități de a se implica în activități diverse și creative. Indiferent dacă este vorba despre reușite artistice, momente de bucurie pură sau colaborări inspirate, fiecare pagină a revistei noastre este o invitație de a celebra parcursul fiecărui tânăr care face parte din această comunitate.
Mai mult, vă deschidem larg porțile pentru a deveni co-autori ai acestui proiect. Așteptăm cu nerăbdare propunerile voastre de articole și tematici care vă pasionează. Fiecare idee aduce o perspectivă unică și valoroasă asupra lumii academice și a tinerilor de astăzi, iar noi suntem dornici să le includem în edițiile viitoare ale revistei.
Ne dorim ca acest nou număr al revistei „Academic Star” să fie o sursă de bucurie și inspirație pentru toți cei care îi vor dedica timp. Vă invităm să vă alăturați familiei noastre și să contribuiți la construirea unei comunități puternice, unde excelența și creativitatea sunt prioritare!
Nicolae Ioniță – Directorul Casei de Cultură a Studenților Ploiești
Puteți lectura al cincilea număr al Revistei „Academic Star” accesând link-ul următor AICI